The political and diplomatic relations between Lithuania and Romania (1935-1940)

Dalia Bukelevičiūtė

Vilnius University, Faculty of History

This paper has been presented at the First International Conference on Nordic and Baltic Studies in Romania: Romania and Lithuania in the Interwar International Relations: Bonds, Intersections and Encounters hosted by the Romanian Association for Baltic and Nordic Studies, Târgoviste, May 19-21, 2010.

Abstract:

The first contacts between Lithuanian and Romanian representatives started after the World War I when Lithuania was looking for the protection of her inhabitants who were still refugees in Russia. As Russia became entrenched with Bolshevism, the Lithuanian citizenswere evacuated through Romanian territory from South Ukraine and Crimea. Lithuania and Czechoslovakia established diplomatic relations in December 1919 and eventually an attempt was made to set up ties also with Romania.As a member of the Little Entente and an ally of Poland, Romania drew the attention of the Lithuanian government. Romania recognized Lithuania de jure on August 21, 1924 and Dovas Zaunius was appointed the first Lithuanian envoy to Bucharest. Nevertheless,during the next decade no political or diplomatic contacts between Lithuania and Romania existed. With the growing influence of Germany, the Soviet Union and the Little Entente on the international arena, Edvardas Turauskas was appointed on August 27, 1935as envoyto Romania residing in Prague and later in the year Romania accredited ConstantinValimarescufor the position of envoy to Lithuania residing in Riga. The dialogue between the two partiesremained, however, occasional. When on July 21, 1940 Lithuania was occupied bySoviet Union, Turauskas visited the Romanian Legation in Bern and presented anote of protest in this respect. Romania did not acknowledge Lithuanian occupation and annexation.

Rezumat:

Primele contacte dintre reprezentanţi ai Lituanieişi ai României au început după Primul Război Mondial atunci când Lituania aveaîn vedere protejarea cetăţenilor săi refugiaţi în Rusia. În vreme ce în Rusia bolşeviciipreluau puterea, lituanienii erau evacuaţi pe teritoriul românesc din Ucrainasudică şi Crimeea. În noiembrie 1919 Lituania a solicitat oficial guvernuluiromân dreptul de tranzit şi în toamna anului 1920 primul-ministru românAverescu i-a promis asistenţă reprezentantului lituanian Lisauskas. Praga afost în perioada interbelică un centru important pentru diplomaţia lituanianăîn ceea ce priveşte iniţierea legăturilor cu România. Lituania şi Cehoslovaciaau stabilit relaţii diplomatice în decembrie 1919. În martie 1920 DonatasMalinauskas a fost desemnat însărcinat cu afaceri în capitala Cehoslovaciei,iar Ministerul Afacerilor Externe al ţării sale i-a solicitat să obţinărecunoaşterea de jure din partea României. Guvernul lituanian era interesat înstabilirea unor relaţii apropiate cu România deoarece această ţară era membră aMicii Antante. Guvernul lituanian era de asemenea interesat în relaţiileRomâniei cu Polonia, cu atât mai mult cu cât conflictul lituaniano-polonez eracea mai importantă chestiune de politică externă lituaniană. Din nefericire, Malinauskasnu a progresat în încercarea de a înnoda dialogul dintre cele două ministere deexterne. Lituania a arătat un interes mult mai mare în ceea ce priveşte Româniadupă ce Dovas Zaunius a fost numit ministru plenipotenţiar în Cehoslovacia în1923. România a recunoscut Lituania de jure la 21 august 1924 atunci cândrelaţiile diplomatice dintre cele două state au fost stabilite. În aceeaşi lunăZaunius a vizitat Bucureştii şi în noiembrie a fost numit în calitate deministru plenipotenţiar al Lituaniei în România cu reşedinţa la Praga (până la 11 februarie1925). România şi-a exprimat intenţia de a desemna un ministru în Lituania cureşedinţa la Varşovia,dar Lituania nu a fost de acord nici atunci, nici în 1927. În perioada1925-1927 contactele politice şi diplomatice dintre cele două state au lipsit.Ministerul Afacerilor Externe al Lituaniei a fost interesat în desemnarea unuiministru lituanian la Bucureşti în 1933, dar paşi concreţi în această direcţie aufost făcuţi abia în anul 1935 în circumstanţe diferite marcate de creştereainfluenţei Germaniei, Uniunii Sovietice şi a Micii Antante pe scenainternaţională. La 27 august 1935 Edvardas Turauskas a fost numit ministru alLituaniei în România cu reşedinţa la Praga (până la ocupaţia sovietică a Lituaniei). Turauskas a vizitat Bucureştii, l-a întâlnit pe regele României, miniştrii afacerilorstrăine, diplomaţi şi i s-a solicitat să întreprindă o vizită în România înfiecare an. La sfârşitul anului 1935, România l-a numit pe ConstantinVallimarescu în calitate de ministru în Lituania cu reşedinţa la Riga. În martie 1939, dupăce Praga a fost ocupată de Germania nazistă, Turauskas s-a întors în Lituania,menţinându-şi însă poziţia de ministru plenipotenţiar în România. În Lituaniaacesta a stabilit contacte cu diplomaţii români. În anul viitor diplomaţiilituanieni şi cei români au întreţinut contacte la Berna, Paris, Londra şi înalte capitale. La 21 iulie 1940 Lituania a fost ocupată de Uniunea Sovietică,iar diplomaţi şi reprezentanţi lituanieni au decis să prezinte note de protest împotrivaactului ilegal al ocupaţiei. Turauskas s-a stabilit la Berna la 4 iulie 1940, iarla 25 iulie a vizitat Legaţia României pentru a prezenta o asemenea notă deprotest. Acesta a fost ultimul contact al lui Turauskas cu reprezentanţiiRomâniei în calitatea sa de ministru în România. România nu a recunoscutanexarea Lituaniei.

Keywords: Romania,Lithuania, Prague, diplomatic relations, 1930s, Little Entente, Baltic Entente

https://balticnordic.hypotheses.org/files/2018/12/05.-Bukeleviciute.pdf