Dalia Bukelevičiūtė
Vilnius University, Faculty of History, E-mail: Dalia.Bukeleviciute@if.vu.lt
DOI number: 10.53604/rjbns.v3i2_5
This paper has been presented at the Second International Conference on Nordic and Baltic Studies in Romania: Black Sea and Baltic Sea Regions: Confluences, influences and crosscurrents in the modern and contemporary ages hosted by the Romanian Association for Baltic and Nordic Studies, Târgoviste, May 20-22, 2011 and is prepared as part of postdoctoral fellowship research funded by European Union Structural Funds project entitled ”Postdoctoral Fellowship Implementation in Lithuania”.
Abstract:
The first diplomatic contacts between Lithuanian and Romanian representatives started in the aftermath of World War I when Lithuania was looking for the protection of her inhabitants who were still refugees in Russia. As Russia became entrenched with Bolshevism and Civil War, the Lithuanian citizens were evacuated through Romanian territory from South Ukraine and Crimea. Lithuania and Czechoslovakia established diplomatic relations in December 1919 and eventually an attempt was made to set up ties also with Romania. As a member of the Little Entente and an ally of Poland, Romania attracted the attention of the Lithuanian government. Romania recognized Lithuania de jure on August 21, 1924 and Dovas Zaunius was appointed as the first Lithuanian envoy to Bucharest. Nevertheless, during the next decade no political or diplomatic contacts between Lithuania and Romania were recorded. With the growing influence of Germany, the Soviet Union and the Little Entente on the international arena, Edvardas Turauskas was appointed on August 27, 1935 as envoy to Romania residing in Prague and later in the year Romania accredited Constantin Vallimarescu for the position of envoy to Lithuania residing in Riga. The dialogue between the two parties remained, however, occasional. When on July 21, 1940 Lithuania was occupied by Soviet Union, Turauskas visited the Romanian Legation in Bern and presented a note of protest in this respect. Romania did not acknowledge Lithuanian occupation and annexation.
Rezumat:
Primele contacte între reprezentanţii români şi lituanieni au început după primul război mondial, atunci când Lituania căuta să asigure protecţia locuitorilor săi, care erau încă refugiaţi în Rusia. Cum în Rusia a preluat puterea bolşevismul, cetăţenii lituanieni au fost evacuaţi pe teritoriul românesc din Ucraina de Sud şi Crimeea. Lituania şi Cehoslovacia au stabilit relaţii diplomatice în decembrie 1919 şi în cele din urmă s-a făcut o încercare de a crea, de asemenea, legături cu România. Ca membru al Micii Înţelegeri şi aliat al Poloniei, România a captat atenţia guvernului lituanian. România a recunoscut de jure Lituania la 21 august 1924 şi Dovas Zaunius a fost desemnat ca primul reprezentant lituanian la Bucureşti. Cu toate acestea, în cursul următorului deceniu nu au existat contacte politice sau diplomatice între Lituania şi România. Odată cu creşterea influenţei Germaniei, a Uniunii Sovietice şi a Micii Înţelegeri pe arena internaţională, Edvardas Turauskas a fost numit, la 27 august 1935, ministru în România cu reşedinţa la Praga şi, mai târziu, în cursul aceluiaşi an, România l-a acreditat pe Constantin Vallimarescu în poziţia de ministru în Lituania cu reşedinţa în Riga. Dialogul între cele două părţi a rămas, totuşi, ocazional. Atunci când la 21 iulie 1940 Lituania a fost ocupată de Uniunea Sovietică, Turauskas a vizitat Legaţia Română din Berna şi a prezentat o notă de protest în acest sens. România nu a recunoscut ocuparea şi anexarea Lituaniei.
Keywords: Romania; Lithuania; Prague; diplomatic relations; 1930s; Little Entente; Baltic Entente
