The „hard” borders in the Baltic Sea Region, 1917-1922

Silviu Miloiu

Valahia University of Targoviste, E-mail: silviu.miloiu@valahia.ro

DOI number: https://doi.org/2478/rjbns-2022-0002

Silviu-Marian Miloiu (2022), The „hard” borders in the Baltic Sea Region, 1917-1922. RJBNS 14(1), 7-48. DOI: 2478/rjbns-2022-0002

https://orcid.org/0000-0002-0472-4212

Abstract

Rezumat

The British sociologist Gerard Delanty’s conception of “boundary and identities of exclusion” in European history shall be remembered when approaching “hard borders.” This concept takes into account the “cultural dynamics of self-identification through exclusion” and is germane when considering the interwar interactions between the countries of the Baltic area and Russia. The works of Reece Jones and Alec Murphy on “the hardening of borders” and “the fetishization of territory” as national traits are equally pertinent to the perception of frontiers during the duration of the 20th century, including the years 1917 to 1922. In every occasion in which war and violence (ultimatums, threats of force) were employed in the Baltic Sea Region to award borders in favor of one state or another or to settle accounts, the arrangements were not permanent and a cycle of warfare with terrible effects on local people followed. The combination of universalist ideologies (such as Communism) with imperial goals frequently resulted in both domestic and international conflicts. Civil unrest (sisällissota) and clashes with and between foreign troops (Russian and German) marked Finland’s journey to independence. Comparable conditions existed in Estonia, Latvia, and Lithuania. In each case, the upshot was not just an obsession with boundaries, but also an increase in otherness and loss of life.

Concepția sociologului britanic Gerard Delanty despre „granițele și identitățile excluderii” în istoria europeană trebuie readusă în memorie atunci când este abordată problematica „frontierelor dure (hard)”. Acest concept ia în considerare „dinamica culturală a autoidentificării prin excludere” și este relevant atunci când se analizează interacțiunile interbelice dintre țările din zona baltică și Rusia. Lucrările lui Reece Jones și Alec Murphy despre „întărirea granițelor” și „fetișizarea teritoriului” ca trăsături naționale sunt la fel de pertinente pentru percepția frontierelor pe aproape întreaga durată a secolului al XX-lea, inclusiv în anii 1917-1922. În fiecare caz în care războiul și violența (ultimatumuri, amenințări cu forța) au fost folosite în Regiunea Mării Baltice pentru a atribui granițe în favoarea unui stat sau a altuia sau pentru a regla conturile dintre acestea, aranjamentele nu au fost permanente și a urmat un ciclu vicios cu efecte teribile asupra civililor. Combinația dintre ideologiile universaliste și obiectivele imperiale a dus frecvent la conflicte atât interne, cât și internaționale. Tulburările civile (sisällissota) și ciocnirile cu și între trupele străine (ruse și germane) au marcat drumul Finlandei către independență. Condiții comparabile au existat în Estonia, Letonia și Lituania. În fiecare caz, rezultatul nu a fost doar o obsesie pentru granițe, ci și o creștere a alterității și pierderi de vieți omenești.

Full text in pdf: https://balticnordic.hypotheses.org/files/2022/08/04.Miloiu-1.pdf