Costel Coroban
“Ovidius” University of Constanţa, e-mail: coroban_costel@yahoo.com
Doi number: 10.53604/rjbns.v2i2_2
Abstract:
During the second decade of the century of the Enlightenment, a short interesting episode occurred between the Kingdoms of Britain, Sweden and the Russian Empire. In the context of Sweden’s downfall as an imperial power, Charles XII, after the return from his stay in the Ottoman Empire, instructed his minister, Görtz, to surreptitiously journey to the Netherlands in search of finances. The purpose was to revitalize what was left of Sweden’s maritime power. The only ones interested in funding Charles XII’s fleet were the Jacobites. They were those English, Scots, Irish and Welsh who were still loyal to the dynasty of James II Stuart of England, exiled during the Glorious Revolution of 1688-1689. James II having died in 1701, they now gathered around his son, Francis Edward Stuart (the Old Pretender). In 1715-1716, the Pretender attempted to invade Britain in order to prevent the succession of George I of Hanover, but failed. Through the Swedish envoys in London and Paris (Gyllenborg and Sparre, respectively), Görtz tried to obtain an agreement from the Jacobites that money would be secretly loaned to Charles XII in exchange for Sweden helping a new Jacobite invasion. British counterintelligence was well aware of these negotiations. Eventually the government of George I arrested Gyllenborg, furthermore publishing his documents. This was done in the hope of internationally isolating Sweden, as the British Hanoverian monarch feared a Russian-Swedish-Jacobite alliance. The topic cannot be fully understood without taking in consideration the position of the Russian Empire, so a section of the article is also dedicated to the role played by Russia in this affair.
Rezumat:
Un episod interesant a avut loc în relaţiile dintre Marea Britanie, Suedia şi Imperiul Rus în timpul celei de-a doua decade a Secolului Luminilor. În contextul decăderii puterii Suediei, regele Carol XII, la întoarcerea sa din Imperiul Otoman, l-a instruit pe principalul său ministru, Görtz, să întreprindă o călătorie în Ţările de Jos pentru a obţine împrumuturi. Scopul era revitalizarea puterii maritime a Suediei prin construirea unei flote performante. Singurii care au putut însă promite o finanţare au fost iacobiţii. Aceştia erau englezi, scoţieni, irlandezi sau galezi încă loiali familiei lui Iacob II Stuart al Angliei, exilată în timpul Glorioasei Revoluţii din 1688-1689. Iacob II a încetat din viaţă în 1701, speranţele iacobiţilor îndreptându-se acum către fiul său, Francis Edward Stuart (cunoscut drept Bătrânul pretendent). În 1715-1716 Francis Stuart a eşuat într-o încercare de înlăturare a noului rege al Marii Britanii, George I de Hanovra. În aceste condiţii, Görtz a încercat ca prin emisarii suedezi la Londra şi Paris (Gyllenborg, respectiv Sparre) să negocieze în secret, aparent fără ştirea lui Carol XII, un împrumut de la iacobiţi în schimbul ajutorului Suediei într-o viitoare invazie a Angliei. Scrisorile le fuseseră interceptate aşa că guvernul britanic aflase de aceste planuri. A urmat arestarea lui Gyllenborg şi publicarea scrisorilor sale, provocându-se astfel o criză cu scopul de a izola internaţional Suedia. George I al Marii Britanii şi Hanovrei în special s-ar fi temut de încheierea unei păci între Suedia şi Rusia. O secţiune a articolului tratează şi rolul jucat de Imperiul Rus în această criză, deoarece subiectul de faţă nu poate fi înţeles fără o privire Nord-europeană de ansamblu.
Keywords: Charles XII, Sweden, Jacobites, Britain, George I, Görtz, Gyllenborg, Sparre, Peter the Great
