Digital resources in the Social Sciences and Humanities OpenEdition Our platforms OpenEdition Books OpenEdition Journals Hypotheses Calenda Libraries OpenEdition Freemium Follow us

România și Suedia în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial

Universitatea „Valahia” din Târgoviște, prin intermediul Centrului de Cercetare a Istoriei Relațiilor Internaționale și Patrimoniului Cultural „Grigore Gafencu”, în parteneriat cu Editura Eikon, Școala Doctorală de Științe Economice și Umaniste și Asociația Română pentru Studii Baltice și Nordice, vă invită cu căldură la un eveniment cu totul special – lansarea cărții “România și Suedia în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial”. Această lucrare, redactată cu pasiune și profesionalism de către Dr. Andreea Dahlquist, a fost susținută cu succes ca lucrare de doctorat în cadrul instituției noastre academice, fiind onorată cu calificativul Summa cum laude.

Evenimentul va avea loc la data de 3 noiembrie 2023, începând cu ora 16, în Sala Oxford a Universității „Valahia” din Târgoviște.

Vor fi prezenți și vor realiza o analiză a lucrării nou apărute:

Prof. univ. dr. Silviu Miloiu, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, conducătorul de doctorat al lucrării.

Dr. Bogdan-Alexandru Schipor, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române, filiala Iași, membru al comisiei de îndrumare.

Moderatorul evenimentului va fi Valentin Ajder, director al Editurii Eikon, editorul cărții.

Vă așteptăm cu multă deschidere să participați la această prezentare de carte deosebită, care aduce în prim-plan cercetări și analize fundamentale asupra relațiilor dintre România și Suedia în perioada complexă a celui de-Al Doilea Război Mondial.