Silviu Miloiu
Valahia University of Targoviste, Faculty of Humanities, E-mail: silviu.miloiu@arsbn.ro
Doi number: 10.53604/rjbns.v2i1_4
This paper has been presented at the First International Conference on Nordic and Baltic Studies in Romania: Romania and Lithuania in the Interwar International Relations: Bonds, Intersections and Encounters hosted by the Romanian Association for Baltic and Nordic Studies, Târgoviste, May 19-21, 2010.
Abstract:
In 1933 Nicolae Titulescu, widely regarded as the main driving force behind many of Romania’s decisions in the field of foreign affairs for a decade and a half, started to ponder about the idea of opening a diplomatic representation of Romania in Kaunas. Reasons such as the necessity of advancing Romania and the Little Entente’s interests in the area, the usefulness of gaining access to information about Soviet Union circulating in the area and the importance of the geopolitical location of Lithuania at the intersection of Soviet, German and Polish interests were offered by the Romanian envoy to Riga to convince Titulescu. Yet, only in late 1935 and early 1936 was the decision being implemented and Constantin Văllimărescu was appointed to represent his country in Lithuania’s temporary capital. This paper analysis these new evolutions in the Romanian-Lithuanian relations and the reasons behind them and approaches the diplomatic relations between the two countries in mid-1930s.
Rezumat:
În 1933 Nicolae Titulescu, considerat deja de pesteun deceniu şi jumătate personalitatea care se afla în spatele multora dintredeciziile de politică externă ale României, a început să ia în calcul ideeadeschiderii unei legaţii româneşti în Kaunas. Argumente precum necesitatea de asusţine interesele României şi ale Micii Înţelegeri în regiune, utilitatea de aobţine informaţiile despre Uniunea Sovietică ce circulau în regiune, precum şiimportanţa aşezării geopolitice a Lituaniei la intersecţia intereselorsovietice, germane şi poloneze au fost menţionate de ministrul român la Riga, Mihail R. Sturdza, unviitor ministru de externe al ţării sale, pentru a-l convinge pe Titulescu defezabilitatea acestei decizii. Totuşi, de-abia la sfârşitul anului 1935 şiînceputul anului 1936, în contextul în care România traversa o perioadădificilă în relaţiile sale cu Polonia şi se constituise grupareafranco-cehoslovaco-sovietică, la care Titulescu dorea să alăture şi ţara sa, a fostaplicată această decizie. ConstantinVăllimărescu a fost primul diplomatromân desemnat să-şi reprezinte ţara la Kaunas, capitala temporară a Lituaniei, iar numireasa a fost un semnal clar că România avea de acum înainte intenţia de a abordapolitica sa în regiunea baltică şi în funcţie de interesele sale, şi nu numaide cele poloneze, aşa cum se întâmplase până în acel moment. Vasile Stoica îiva succeda lui Văllimărescu şi noi paşi, deşi mărunţi, au fost întreprinşi în ceea ce priveştedezvoltarea relaţiilor dintre Lituania şi România. Acest articol analizeazăaceste noi evoluţii din relaţiile româno-lituaniene şi raţiunile din spateleacestor decizii, precum şi relaţiile diplomatice dintre cele două state lajumătatea anilor ‘30.
Keywords: Romania, Lithuania, Nicolae Titulescu, diplomaticrelations, 1930s, Eastern policy.
Full text in pdf: https://balticnordic.hypotheses.org/files/2018/12/06.-Miloiu.pdf
