Eva Birzniece
University of Latvia, E-Mail: eva.birzniece@gmail.com
DOI number: 10.53604/rjbns.v4i2_9
Acknowledgments
This paper has been presented at the Third International Conference on Nordic and Baltic Studies in Romania: European Networks: the Balkans, Scandinavia and the Baltic World in a Time of Crisis hosted by the Romanian Association for Baltic and Nordic Studies and Valahia University of Târgoviste, and sponsored by the Romanian National Research Council, May 25-27, 2012.
Abstract:
During the Soviet era there were no publicly available published literary representations of the Soviet deportations and imprisonment of civilians and Latvian Army officers to Siberia and the Far East. If there were any, these were very scarce and available to very few people. Deportations and imprisonments were marginalized and silenced themes in all possible respects – politically, socially and culturally. Many narratives (in books published in state publishing houses) emerged only in the beginning of the 1990ies when the Soviet Union collapsed and Latvia regained its independence. Those narratives were written secretly during the Soviet time, as the authors were or could be repressed for talking about forbidden topics. The female experience was not only totally silenced but it was also different from men’s experience of imprisonments and deportations as men and women with children were separated – men were sent to forced labour camps and women to places of settlement. Even when writing about deportations was dangerous, the narratives of that experience construct strong resistance to the Soviet repressions against Latvia and its people. Many female narratives about these experiences emerged later adding to the testimonials studies of archives and historical documents thus making resistance discourse more pointed and stronger.
Rezumat:
În perioada sovietică nu au existat reprezentări literare publicate cu privire la deportările sovietice și la întemnițarea civililor și ofițerilor Armatei Letone în Siberia și în Orientul Îndepărtat. Dacă au existat totuși, acestea au fost foarte puține și au fost accesibile unui număr redus de persoane. Deportările și întemnițarea au fost teme marginalizate și reduse la tăcere în toate privințele – din punct de vedere politic, social și cultural. Multe relatări (din cărți publicate la editurile de stat) au apărut abia la începutul anilor ’90 când Uniunea Sovietică s-a prăbușit și Letonia și-a recâștigat independența. Aceste relatări au fost scrise în secret în perioada sovietică deoarece autorii au avut sau ar fi putut să aibă de suferit prin abordarea unor teme interzise. Nararea experiențelor feminine nu numai că a fost supusă unei interdicții stricte, dar experiențele acestora au fost și diferite față de ceea cu au trăit bărbații deoarece femeile și copiii au fost separați de bărbați – aceștia din urmă au fost trimiși în lagăre de muncă forțată iar femeile în locuri de colonizare. Chiar și să scrii despre deportări era periculos, relatarea acestor experiențe putând crea germenii unei puternice rezistențe față de represiunile sovietice împotriva Letoniei și a poporului său. Numeroase relatări feminine cu privire la aceste experiențe au apărut mai târziu adăugându-se mărturiilor din arhive și documentelor istorice, făcând astfel discursul cu privire la rezistență mai tăios și mai puternic.
Keywords: Post-Soviet Latvia; Soviet Latvia, silenced experience; female narratives; Baltic deportations; Soviet repression; women in the USSR; resistance