Veniamin Ciobanu
“A. D. Xenopol” Institute of History, E-mail: veniamin@xenopol.iasi.astral.ro
DOI number: 10.53604/rjbns.v4i1_3
Acknowledgments
This paper has been presented at the Third International Conference on Nordic and Baltic Studies: European networks: the Balkans, Scandinavia and the Baltic world in a time of economic and ideological crisis hosted by the Romanian Association for Baltic and Nordic Studies, Târgoviste, May 25-27, 2012.
Abstract:
The economic development of Sweden at the end of the second decade of the nineteenth century accentuated the interest of the Swedish ruling circles to valorize the new economic potential. A series of measures, as the dissolution of the terrestrial customs between Sweden and Norway in 1825, or the abolition of the protectionist policy in imports, opened the way for the conclusion of certain commercial treaties with other states, such as that with Great Britain in 1826 or with the Ottoman Empire in 1827. Consequently, the commercial fleet, especially the Norwegian one, registered a substantial development. In this context, the Swedish diplomacy continued to pay close attention to Eastern Europe where favorable conditions for the extension of the foreign trade of Sweden and Norway could be found. This space, where the Romanian Principalities were located, had a geostrategic position and economic potential that had to be valorized. In order to achieve this goal, Sweden appointed consuls and vice consuls in the Romanian Principalities. The attempt to appoint a vice consul to Bucharest between 1834 and 1835 circumscribes this effort. The information regarding these demarches came from Swedish diplomatic reports, held in the funds of the National Archives of Sweden (Sveriges Riksarkivet), from Stockholm and offers, among many other details which may serve to broaden the horizon of the research regarding the history of Romanian-Swedish relations in the first half of the nineteenth century, an image of the Lutheran community from the capital of Wallachia.
Rezumat:
Dezvoltarea economică, înregistrată de Suedia, începând cu sfârşitul celui de al doilea deceniu al secolului XIX, a accentuat interesul cercurilor conducătoare suedeze pentru valorificarea noului potenţial economic. O serie de măsuri, precum desfiinţarea vămii terestre dintre Suedia şi Norvegia, in anul 1825, abolirea politicii protecţioniste în domeniul importurilor au deschis calea încheierii unor convenţii comerciale cu alte state, precum cea cu Marea Britanie, semnată în anul 1826, sau cea cu Imperiul Otoman, din anul 1827. Ca urmare, flota comercială, îndeosebi cea norvegiană, a înregistrat, de asemenea, o dezvoltare notabilă. În acest context, diplomaţia suedeză a continuat să acorde o atenţie specială Europei Orientale, unde existau condiţii favorabile extinderii comerţului extern al Suediei şi Norvegiei. Or, in acest spaţiu se aflau şi Principatele Române, ale căror poziţie geostrategică şi potenţial economic trebuiau valorificate. În acest scop, Suedia a numit consuli şi vice consuli în Principatele Române, acţiune în care se încadrează şi tentativa de numire a unui vice consul la Bucureşti, întreprinsă în anii 1834 şi 1835. Informaţiile referitoare la aceste demersuri provin din rapoarte diplomatice suedeze păstrate în fondurile Arhivelor Naţionale ale Suediei (Sveriges Riksarkivet) din Stockholm şi oferă, între multe alte detalii, care pot servi la lărgirea orizontului de cercetare a istoriei relaţiilor româno-suedeze din prima jumătate a secolului XIX, si o imagine a comunităţii luterane din capitala Ţarii Româneşti.
Keywords: Sweden; Romanian Principalities; trade; relations, Lutheran church
